Mă piș pe Nobelurile 2009

Deci Obama a luat Nobelul pentru Pace, deși nu făcuse nimic. A trecut anul și s-a văzut câtă pace a mai făcut. Mor mai mulți pakistanezi și palestinieni nevinovați ca în ultimii ani cu Bush junior.
Azi am mai văzut o comoară a nobelismelor 2009. Acum un an, doamna Herta Mueller a luat premiul Nobel pentru că a dezvăluit cum suferea ea printre comuniștii cei răi. Săptămâna asta, doamna Mueller ne-a făcut deosebita plăcere să reviziteze Bucureștiul. Onoarea se datorează lansării unor cărți la fosta Editură a Partidului Comunist, zisă pe stil nou Humanitas. În cursul acestei lansări, doamna Mueller s-a întreținut în public cu domnul filozof de partid democrat-liberal Liiceanu zis Teflonilă. Întălnirea a fost descisă de doamna Mueller drept circ. Frânturi pot fi citite pe saitul Dilemei Vechi.
Am aflat și eu cum merge treaba cu dizidenții. De exemplu, doamna Mueller spune că, la grădinița unde presta, copiii voiau să cânte imnul la începutul zilei. Așa învățaseră ei, era niște comuniști mici și răi. Dar ea nu voia. De ce? Eu așa știu, că imnul țării se învață în copilărie și că nu a fost nicio rușine să fii român. Eu așa văd pe Youtube că fac occidentalii.

Mda, dar poate doamna Mueller nu e româncă. Asta ar mai explica și chestiunea Oskar Pastior. Nu am auzit până azi de acest domn. Înțeleg că era un fel de coautor al doamnei Mueler. El îi descria monstruozități comuniste și ea le bagă în cărți lăcrămoase. Când Oskar s-a mutat din România în Occident, în 1968, fraierii din Occident au crezut că le-a venit Isus Anticomunisu: a fost în Gulag, a scris poezii anticomuniste, era chiar și homosexual. (După cum vă amintiți, orice idee politică care displace trebuie categorisită ca homofobă. Chiar dacă în afara Olandei și Spaniei ultimilor 20 de ani, homosexualii erau și sunt futuți în cur de toate guvernele și partidele de pe glob și in cartea de istorie, homofobia lor e întotdeauna mai de neiertat.) Nimeni nu și-a pus problema de ce dizidentul lucra la Radio România și era lăsat să călătorească în Occident.
Eu m-aș fi gândit că ăsta e genul tipic de lingău, cu mentalitate planeta-e-casa-mea, care ar fi vândut-o și pe mă-sa pentru un cuptor cu microunde, și care momentan nu are de vândut decât țara. Mi se părea logic că, într-un moment de frustrare, individul s-a gândit să scrie o poezie împotriva partidului comunist care îl priva de cuptorul cu microunde, dar alminteri omul va face tot ce trebuie să parvină.
De fapt, era chiar mai rău: dizidentul lui pește fusese informator al Securității în țară și, foarte probabil, a fost trimis ca spion. Mi se pare interesant profilul de agent securist cu aparențe dizidente. Nu e singurul caz, și sugerează alte întrebări. Câți alți dizidenți erau salariați ai Securității? De exemplu, cum se face că doamna Mueller a fost membră în grupul dizident Neamțul Guraliv la Cimișoara, vreme de 5 ani, și a făcut pușcărie zero minute?
Ei, și vine doamna Mueller la București să ne lumineze. Într-o sală plină cu papagali aplaudaci, aberează vreme de o oră-două despre cât de jegoși au fost cei 20 de milioane de români care au trăit în RSR. Dacă doar nu proslăveai partidul, nu era suficient pentru doamna Mueller. Pentru ea ar fi fost acceptabil doar dacă mama și tata luau calea munților și luptau împotriva comunismului, împotriva armatei române și a celei sovietice de după colț. Mi se pare un pic cam mult, de vreme ce singurele lucruri făcute de ea au fost niște romane de sertar de care nu auzea nimeni și o mare palma în cur cu mutare în RFG.
Dar despre Oskar Pastior ce are de zis? "În declaraţia pentru angajament nu este vocabularul lui. Dacă el nu ar fi acceptat, ar fi fost închis. Rămânea să se spânzure sau să se interneze într-un spital psihiatric. Să cer asta este neomenesc." Păi așa zi, nu era vocabularul lui, nu pot să îi cer pretenarului ceea ce cer de la 20 de milioane de fraieri. Aha.
Tempula mea de alogenă.